o Instruirea conducerii

o Gestionarea conflictelor

o Comunicare eficace

o Eficacitate grupului

o Cunoștințe TQM

o Funcționarea Sistemelor de Management al Calității


MATERIALE DE INSTRUIRE

În cadrul programului Mentoring vor fi prelucrate și predate experiența trainerilor maghiari și a specialistilor români din 6 teme (Dezvoltarea eficacității manageriale, Comunicare, Gestionarea conflictelor, Creșterea eficacității grupului, TQM și Funcționarea Sistemelor de Management al Calității) cu scopul de a elabora materiale de instruire care să se poată aplica cu eficacitate în ambele țări.

Cele 6 teme sunt:

Instruirea conducerii
In cadrul acestei teme, în primul rând cei care ocupă poziții de conducere, au posibilitatea de a dobândi cunoștințe privind conducerea eficace a colaboratorilor și a proceselor.

Gestionarea conflictelor
În cadrul gestionării conflictelor se vor prezenta noțiuni legate de conflicte, clasificarea conflictelor, precum și beneficiile conflictelor. Se vor prezenta atât cunoștințe teoretice cât și practice privind modalitățile de tratare a conflictelor.

Comunicare eficace
Având în vedere că relația noastră cu mediul precum și influența pe care o exercităm asupre celor cu care colaborăm este definită de modul în care comunicăm,  comunicarea ne poate ajuta în atingerea obiectivelor noastre. Prin prezentarea bazelor teoretice și a unor studii de caz se pot însuși acele metode, care ne fac capabili de a valorifica într-un mod eficace strategiile noastre de afaceri și de conducere, de a motiva și a face loiali pe cei din anturajul nostru.

Eficacitate grupului
În cadrul acestei teme sunt prelucrate cunoștințe și metode care spijină rezolvarea eficace a problemelor în cadrul lucrului în echipă.

Cunoștințe TQM
Este prezentat conceptul, modele de TQM (ex. EFQM, Premii ale calității), tehnicile și metodele (tools) aplicabile, precum și efectele TQM asupra structurii și funcționării întegii firme.

Funcționarea Sistemelor de Management al Calității
În cadrul acestei teme este prezentat cum anume se integrează Sistemele de Management al Calități în funcționarea de zi cu zi a firmelor și care sunt avantajele pe care le oferă sistemele de management al calității pentru conducere.


 

NFU logo

Copyright © MENTORING Program

Prima pagină | Prezentarea proiectului | Domenii profesionale| Manifestări | FAQ| Rezultate | Contact